Muzeu>Aductiunea apei

Lucrari de alimentare cu apa a Iasiului in secolul al XIX:

O data cu infiintarea Primariei la Iasi, la data de 31 martie 1864, s-a demarat realizarea proiectului de alimentare a orasului cu apa din Timisesti. Ese inceputul perioadei de primire a numeroase studii si proiecte despre alimentarea cu apa a Iasilor.

Primii gospodari ai Iasilor au fost personalitati ca Dimitrie Gusti, C. Cristodulo-Cerchez, S. Pastia, si junimistii N. Gane si Vasile Pogor. Problema alimentarii cu apa a ramas mereu in atentia lor, desi posibilitatile financiare nu au permis decat lucrari de intretinere a captarilor si aductiunilor existente.

Inca din anul 1863 au inceput lucrarile de cautare a "drumului apelor" ce alimenta cismeaua de la biserica Sf. Haralambie, care nu mai era in stare de functionare. Era vorba despre aductiunea din dealul Copoului si de la Breazu. Dupa unele surse, izvoarele erau amplasate pe versantul de est al dealului Copou. Cu toate acestea, alimentarea partii de sus a orasului, inclusiv a zonei Sarariei, a ramas inca mult timp nerezolvata.

Intre anii 1870 - 1871, sub primariatul lui Constantin Cristodulo Cerchez, este reamenajata si data in functiune aceasta aductiune care distribuia apa prin cismele amplasate in la bisericile Sf. Haralambie, Buna Vestire, Sf. Neculaie cel Sarac (zona actualei Case de Cultura a Tineretului), precum si bazinul din gradina Primariei (zona bisericii Banu). Cismelele erau frumos ornate avand fatade si sculpturi de marmura. Astfel, la biserica Sf. Haralambie a fost construit un "hidrometru" care avea o sculptura de marmura, reprezentand un leu.

Alte documente atesta faptul ca sursele de alimentare cu apa erau insuficiente pentru necesitatile orasului, in special in aceasta perioada de inceput a industrializarii lui.

In anul 1869, cand era primar Dimitrie Gusti, debitul apei distribuite in Iasi in lunile august si noiembrie, atingea in acel an 206 masuri (cca 9 l/s). Tot atunci au fost efectuate reparatii la cismeaua din targusorul Nicolina si la apeductul peste Calcaina.

In anul 1871, din sursa Valea Seaca (Galata), se alimentau doua cismele in piata iarmarocului (Frumoasei). Se impunea si aici repararea conductei de aductiune deteriorata la traversarea paraului Nicolina, precum si a casei apelor de la manastirea Frumoasa. Tot atunci s-au luat masuri pentru inlocuirea conductei de olane ce alimenta cismelele de la biserica Sf. Spiridon, din izvoarele de pe versantul de vest al dealului Copou cu "tevi de spija".

In anul 1872, in Iasi existau 44 de cismele accesibile populatiei. Debitele de apa erau de 474 mc/zi sau 5,5 l/s.

sursa Aroneanu, Sapte Oameni, Ciric - 38 cismele;
sursa Sararie - cismele;
surse locale - zona Pacuraru - 3 cismele;
sursa Valea Seaca (Nicolina) - 2 cismele;
sursa spitalului Sf. Spiridon - 1 cismea;
cismele defecte - 4.

Debitul zilnic distribuit in Iasi era de 687,5 mc sau cca 8 l/s.

Cele mai importante lucrari de alimentare a Iasilor cu apa din perioada domniei lui Cuza au fost incepute in cursul anului 1882. Doua referate din acel an solicita modificarea aductiunii din sursa Aroneanu, Ciric, Sapte Oameni pe tronsoanele cuprinse intre hidrometrul Eternitate - hidrometrul Pascanu si hidromerul Pascanu - hidromerul Golia. Astfel, deoarece in amonte, intre hidromerul Ciric si hidrometrul Eternitate conducta de aductiune a fost inlocuita cu tevi de calibru de 25 cm inca din 1880, se impunea continuarea acestei lucrari si in aval.

Traditia gospodareasca instituita a fost continuata de primarii care au urmat: L. Negruzzi, D. Gusti, N. Gane, V. Pogor, I. G. Diamandy, A. A. Badarau, C. B. Pennescu si Gh. Lazar, preocupati si de functionarea corespunzatoarea alimentarii cu apa existente, din izvoarele apropiate de oras. Cu toate masurile intreprinse, accentuarea decalajului dintre cerinta de apa in continua crestere si ceea ce ofereau resursele slabe din zonele invecinate, prin instalatiile realizate, a facut ca problema deficitului de apa sa devina cu adevarat dramatica la Iasii acestei perioade.

Intr-un raport din anul 1882, erau consemnate urmatoarele: "cismeaua din strada Socola, singura din care se alimenteaza mahalaua cu apa potabila, nu curge de mai multa vreme din cauza conductului de pe sesul Frumoasei iar domnul medic a constatat augmentarea bolnavilor din cauza lipsei de apa".

Masurile intreprinse in cursul anilor 1882 - 1883 privind captarea izvoarelor de pe mosia Aroneanu nu au dus decat la sporirea nesemnificativa a debitului acestei surse.

Dupa cum rezulta din raportul lui Leon Negruzzi, cele cinci izvoare nou captate au marit cu 12,9 l/zi debitul apei aduse din zona Aroneanu, Ciric, Sapte Oameni.

In anul 1887 se consemneaza realizarea unei noi captari dintr-un izvor existent sub dealul Galata.

Primarul Vasile Pogor s-a ocupat cu staruinta de intretinerea alimentarii cu apa, masurile luate fiind prezentate in raportul sau asupra administratiei comunale din anii 1890 - 1891. Astfel, in 1890 au fost captate noi izvoare din sursa Aroneanu. Izvoarele erau indreptate catre o camera de captare din care pleca conducta de aductiune. Conductele de la Aroneanu, Ciric, Sapte Oameni si Nicolina fiind superficiale, erau expuse inghetului si infectarii cu materii organice. Fundul conductei era colmatat, astfel incat apele erau deversate prin gurile caminelor de observare.

Cismelele din oras erau in aceeasi stare ca si reteaua de distributie. Pentru efectuarea reparatiilor era necesara scoaterea temeliei de piatra a cismelei si chiar deplasarea monumentului cismelei.

Pentru evitarea acestui neajuns, au fost reconstruite cismelele de la cabinetul Natural, Sf. Dimitrie Misai, Sf. Sava, Sf. Constantin si "Earmaroc", fiind prevazute cu camere subterane de serviciu pentru executia lucrarilor de reparatie.

Situatia alimentarii cu apa a Iasilor in anul 1894 este evidentiata intr-un nou plan al apelor realizat de Anton Savul. Planul prezinta modul in care era alimentat orasul cu apa, inainte de aducerea izvoarelor de la Timisesti. In acest plan sunt figurate o parte din conductele de aductiune din sursa Aroneanu, Ciric, Sapte Oameni si reteaua de distributie precum si captarile de la Sararie si Nicolina cu retelele lor de distributie. In acel timp, in Iasi erau 84 de cismele.

La 4 februarie 1894, primar fiind Vasile Pogor, a fost aprobat proiectul renumitului inginer francez Bechmann pentru alimentarea cu apa a orasului. In cursul acestui an au fost sapate pe platoul Ciricului trei galerii, adica trei constructii vizitabile din zidarie, amplasate in stratul acvifer. Dar acele galerii au furnizat un debit mai mic decat in previziunile proiectului.

In anul 1896 a fost bransat Teatrul National la reteaua de distributie din sursa Aroneanu - Ciric - Sapte Oameni.

Alimentarea cu apa a noii cladiri a Universitatii, inaugurata in septembrie 1897 si a Liceului Internat s-a realizat din captarea Valea Lupului. Apa era trimisa cu ajutorul unei statii de pompare in rezervorul amplasat langa cladirea universitatii.

In anul 1898 a fost aprobat proiectul de aducere a apei din Valea Chiliei.

In anul 1901 apa necesara masinilor scolii de arta si meserii era asigurata din iazul Carlig.

Captarea constand din drenuri executate sub forma unor santuri cu 1,5-2,0 m adancime, 1-1,5 m latime si 20-25 m lungime. Peretii laterali erau sustinuti cu zidarie de piatra fara mortar.
Conducta primara (dintre drenul colector si casa de ape primara). Apa colectata prin drenuri se scurgea separat de la fiecare sant prin conducte primare - olane la inceput, apoi tuburi de fonta) catre casa de apa primara. Olanele aveau capetele inguste care determinau colmatarea conductei. Nici legaturile de la conductele de fonta nu asigurau o etansare perfecta si permiteau adesea pierderea unor cantitati de apa.
Casa de ape primara, ce consta intr-un bazin mare si adapostit, unde se aduna apa dupa ce i se regla debitul printr-un stavilar si se filtra pentru retinerea impuritatilor. Era o constructie mai mult sau mai putin impunatoare, dupa importanta captarii.
Conducta sau conductele secundare. De la casa de ape primara apele erau indreptate spre casa de ape secundara, prin una sau mai multe conducte. Cand distanta dintre casele de apa sau diferentele de nivel dintre acestea era mai mare, pe traseul conductei se construiau camine de rupere a presiunii, sau de vizitare.
Casa secundara de apa putea fi una sau mai multe, in functie de lungimea si importanta captarii. Cand erau dotate cu instalatii care permiteau masurarea volumului de apa acumula, casele de apa secundare se mai numeau si hidrometre (de exemplu hidrometrul Golia, Pascanu). Uneori, pe unul din peretii casei de apa era amenajata si o cismea (cismeaua Golia, cismelele de la Sf. Spiridon).
Conducta tertiara sau reteaua de distributie dintre casa de apa si cismea, care era executata de obicei din olane.

Pana in 1911, cand a fost pus in functiune sistemul de alimentare cu apa din izvoarele Timisestilor, Iasii erau alimentati de la 1207 fantani, 65 cismele publice. Debitul total al apei distribuite atunci in oras era de 654 mc/zi (cca 7,6 l/s).